Ultima oră

A scăpat TIR-ul de sub control, a ieşit de pe şosea, a pus la pământ un gard şi s-a oprit într-o casă

Un accident care putea avea urmări tragice s-a produs joi, 23 mai, pe un drum din Galaţi. Șoferul unui TIR a pierdut controlul volanului, a intrat cu vehiculul greu pe contrasens, după care a ieşit de pe şosea şi a pus la pământ un gard din beton, oprindu-se în zidul unei case.

Joi, 23 mai, un şofer de TIR a fost la un pas să producă un dezastru în Galați.

Circula pe DN26 când, la ieşirea din Galaţi, a pătruns cu mastodontul pe sensul opus. TIR-ul nu a revenit pe banda de mers, ci şi-a continuat cursa haotică. A ieşit de pe şosea, a rupt un gard din beton, apoi s-a înfipt în zidul unei case.

Accidentul putea avea urmări dramatice. Din fericire, însă, camionul nu a întâlnit în cale nicio persoană, iar în final totul s-a redus doar pagube materiale.

Șoferul a declarat că i s-a făcut rău la volan și a pierdut controlul vehiculului greu.

Polițiștii au ajuns la fața locului și au făcut primele cercetări, constatând că șoferul nu consumase alcool și că avea documentele în regulă.

Tragedie evitată la milimetru
O altă tragedie rutieră a fost evitată la milimetru pe 1 aprilie. Imaginile surprinse de o cameră de luat vederi arată cum un șofer a fost la un pas de un dezastru, după ce s-a trezit, din senin, cu un TIR pe contrasens.

Doar norocul și măiestria șoferului autocamionului au făcut ca această întâmplare să nu aibă urmări tragice.

Imaginile distribuite pe grupul de Facebook Radar Iași i-au lăsat fără cuvinte pe internauți. În filmarea surprinsă de camerele de supraveghere se observă cum șoferul unui TIR evită, milimetric, o tragedie de proporții.

Acesta a depășit, în ultimul moment, un autoturism marca Ford, care a virat la dreapta, pe un drum secundar. În acel moment, camionul, care circula cu viteză, a intrat pe contrasens, de unde venea un alt autoturism.

Șoferul a făcut o manevră incredibilă și a reușit să revină pe sensul de mers, evitând o tragedie. În imaginile distribuite în mediul online se observă cum șoferul autoturismului a încercat și el să evite impactul. Acesta a frânat brusc și a tras de volan, ieșind de pe partea carosabilă.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *