Ultima oră

Accident cu victime la Țicleni

„La data de 19 iunie a.c., Poliția Orașului Țicleni a fost sesizată prin apelul unic 112, despre un eveniment rutier produs pe raza orașului Țicleni.

Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat, de 39 ani, din orașul Târgu-Cărbunești, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 675 Țicleni, din direcția Târgu-Cărbunești – Țicleni, nu a adaptat viteza într-o curbă și a pierdut controlul direcției de mers, părăsind partea carosabilă.

În urma impactului a rezultat rănirea unui minor de 13 ani, aflat în autoturism, precum și a conducătorului auto.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etiloltest, rezultatul fiind negativ.

Victimele au fost transportate la Spitalul Târgu-Cărbunești pentru a le fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul .”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button