
În această dimineață a avut loc un accident de muncă la Termocentrala Rovinari.
„Din informațiile pe care le avem până în acest moment, s-a produs un accident de muncă în timp ce se efectuau lucrări de mentenanță la o bandă transportatoare. Nu există, deocamdată, date oficiale privind numărul persoanelor implicate sau gravitatea leziunilor. Complexul Energetic Oltenia nu a transmis către Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj o informare detaliată privind acest eveniment.
Inspectorii de muncă se vor deplasa la fața locului pentru a verifica circumstanțele producerii evenimentului și vor continua cercetările în vederea clarificării tuturor aspectelor legate de acest accident.” a precizat purtătorul de cuvânt al ITM Gorj.




