Ultima oră

Accident rutier cumplit în care au fost implicați 5 tineri


Cinci tineri au fost răniţi într-un accident rutier produs, sâmbătă seară, în judeţul Neamţ, după ce două maşini s-au ciocnit. Victimele, cu vârste cuprinse între 15 şi 28 de ani, au fost transportate la spital.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ a transmis că pompierii au fost solicitaţi să intervină, sâmbătă seară, la un accident rutier în comuna Podoleni, informează News.ro.

La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD (TIM şi EPA) şi un echipaj cu ambulanţă de la SAJ.

În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau cinci persoane.

“Pană la sosirea forţelor de intervenţie toate persoanele au fost scoase din cele două autoturisme de către participanţii la trafic. Cinci persoane, doi bărbaţi (de 18 şi 28 ani) şi trei fete de (15, 16 şi 18 ani) au fost preluate de echipajele SMURD şi SAJ şi au fost transportate la UPU Piatra Neamţ”, a menţionat ISU Neamţ.

Sursa citată a precizat că pompierii au acţionat pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier. Sursa:stiripesurse.ro

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *