Eveniment

Acţiune de control la trecerile de cale ferată

Poliţiştii Biroului Județean de Poliție Transporturi Gorj au derulat, miercuri, în județul Gorj, o acţiune de control privind comportamentul şoferilor la trecerile de cale ferată.
„Acțiunea a vizat prevenirea şi combaterea abaterilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice, ce pot genera la accidentele în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.
Poliţiştii le-au transmis conducătorilor auto recomandări preventive cu privire la conduita pe care ar trebui să o adopte în trafic. Aceştia au fost instruiți să circule prudent, să se asigure și să respecte indicatoarele și marcajele rutiere instalate în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, pentru a nu-și risca viața, atât a lor, cât și a pasagerilor”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.

În cursul acţiunii, poliţiştii au controlat 55 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au aplicat opt amenzi, pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, în valoare de peste 4.000 de lei.

„Vă reamintim că la trecerea la nivel cu calea ferată curentă, conducătorul de vehicul este obligat să circule cu viteza redusă și să se asigure că nu se apropie un vehicul feroviar. Conducătorul de vehicul poate traversa calea ferată curentă prevăzută cu bariere sau semibariere, dacă acestea sunt ridicate și semnalele luminoase și sonore nu funcționează, iar semnalul cu lumina albă intermitentă cu cadența lentă este în funcțiune. Conducătorul de vehicul este obligat să oprească atunci când barierele sau semibarierele sunt coborâte, în curs de coborâre sau de ridicare; semnalul cu lumini roșii și/sau semnalul sonor sunt în funcțiune; întâlnește indicatorul 《Trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere》, 《Trecerea la nivel cu calea ferată dublă, fără bariere》sau 《Oprire》. Vehiculele trebuie să oprească, în ordinea sosirii, în locul în care există vizibilitate maximă asupra căii ferate fără a trece de indicatoarele prevăzute la lit. c) sau, după caz, înaintea marcajului pentru oprire ori înaintea barierelor sau semibarierelor, când acestea sunt închise, în curs de coborâre sau de ridicare. Stimați conducători auto, trenul nu acordă prioritate! Conduceți preventiv!”, se mai precizează în comunicatul de presă.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *