Dezvăluiri

ACUZAȚII. Cine a început OFENSIVA ÎMPOTRIVA CE Oltenia

Președintele Cartel Alfa Gorj, Boby Munteanu, acuză că grupuri de interese din Europa și România au început ofensiva împotriva Complexului Energetic Oltenia.

Liderii Cartel Alfa Gorj au fost prezenți la protestele organizate de confederația sindicală în Europa împotriva închiderii producătorilor de energie pe bază de cărbune. Sindicaliștii au cerut, în cadrul Caravanei Europene a Dreptății Sociale, să fie salvat mineritul. În plus, au solicitat să fie implementat salariul minim european. Boby Munteanu spune că s-au purtat discuții cu organizații sindicale de la Bruxelles, cât și cu oficiali europeni inclusiv pe tema problemelor Complexului Energetic Oltenia. Boby Munteanu a aflat că europarlamentarii români sunt împotriva implementării salariului minim european. “Nu mi-a picat deloc bine când a auzit așa ceva”, afirmă liderul Cartel Alfa Gorj. Boby Munteanu a acuzat că în Europa și în România sunt grupuri de interese care au început ofensiva împotriva Complexului Energetci Oltenia. “Este acest nenorocit de Green Deal. Vor să închidă. Dacă ar fi după ei, ar închide mâine, fără să pună altceva în loc. Nu se gândesc pe termen lung că am putea ajunge ca în anii 70, să luăm lumină de la lampă”, spune liderul sindical.

Critică numirile noilor șefi din conducerea CEO

Boby Munteanu îl critică pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, pentru faptul că nu a promovat specialiști în forurile de conducere ale Complexului Energetic Oltenia. În opinia sa, posturile de membri în directoratul companiei sunt “o pălărie prea mare” pentru fostul primar PNL de la Motru, Gigel Jianu și Cosmin Mitrică, despre care s-a spus că ar fi nutriționist. Boby Munteanu critică și faptul că se fac investiții de modernizare a unor grupuri energetice la Craiova 2 și Ișalnița, deși, în următorii ani, vor fi închise. “ Trebuie să spunem stop. Să nu mai aruncăm banii aiurea, pentru că vor veni timpuri grele pentru noi”, a conchis liderul Cartel Alfa Gorj.

   

Citește și:

Un comentariu

  1. Cand vor ramane in 5-10 anifara materia prima, carbune, ce vor mai zice? Cand CEO a avut 240 de milioane lei noi PIERDERE in 2015 si 2018, de ce nu au iesit la protest?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *