Politică

Acuzații la adresa unui deputat de Gorj. Lider: Minte cum respiră

Președintele Sindicatului Energia Rovinari, Constantin Mitrescu, îl acuză pe deputatul PNL Dan Vîlceanu că a mințit, atunci când a spus că nu a cunoscut actuala variantă a planului de restructurare a Complexului Energetic Oltenia.

Constantin Mitrescu îl pune la zid pe deputatul Dan Vîlceanu după declarațiile din ultimele zile legate de planul de restructurare a CE Oltenia. Parlamentarul a afirmat că nu a știut de varianta actuală, potrivit căreia, după 2026, toate grupurile energetice pe cărbune vor intra în rezervă de capacitate. Președintele Sindicatului Energia Rovinari susține, însă, că Dan Vîlceanu era ministru în Guvernul Cîțu, în ianuarie 2022, când a apărut nota de fundamentare a unei ordonanțe de urgență, în textul căreia scria negru pe alb că guvernul va renunța la energia pe cărbune, începând cu anul 2026. “În toată perioada anului 2021, el a fost ministrul Finanțelor, până în noiembrie 2021, și, din noiembrie 2021 până în aprilie 2022, a fost ministru al Fondurilor Europene. Știți când s-a aprobat planul de restructurare al CEO? Pe 26 ianuarie 2022, fiind în funcție Dan Vîlceanu. Și spune, acum, că “Eu n-am știut, n-am mai știut după aceea nici eu nimic ce s-a întâmplat, eu știu planul de la început, primul”. Se referea la cel cu 5 grupuri. Cum să mintă în halul ăsta? El are dreptate că mint toți miniștrii acolo, dar ca el n-a mințit nimeni. Să spui tu, ca fiind ministru în Guvernul României, responsabil de județul Gorj, ca parlamentar de Gorj și președinte al partidului de la guvernare, secretar general al acestui partid, cum nu știi tu nimic? Și spui că am știut și noi. Da, am știut de planul acela cu 5 grupuri. La o întâlnire pe care am avut-o la București, ne-a spus că s-ar părea că Uniunea Europeană nu ar fi de acord cu planul ăsta. A început să ne spună ceva, dar nu a îndrăznit să spună tot planul, ce aveau de gând să facă. Știau, pentru că, altfel, nu ar fi scris în acea notă de fundamentare acel act normativ, ceea ce s-a și întâmplat după aceea”, afirmă liderul sindical.

“Minciună mai gogonată ca asta nu există”

Constantin Mitrescu acuză că Dan Vîlceanu minte cum respiră. În opinia sa, deputatul speră că ”gorjenii au uitat că el este autorul planului de restructurare, alături de Daniel Burlan și Virgil Popescu”. “Minciună mai gogonată ca asta nu există. Cum, bă, nu ai știut tu, care ești ministru, ce se întâmplă cu planul? Minte cum respiră. Crede că gorjenii au uitat că el este autorul moral, împreună cu Burlan și Virgil Popescu, care au făcut acest plan de restructurare și se lăudau că au adus bani. E exact ca vorba aceea: “Operația reușită, pacientul mort”, că au adus banii, dar pacientul în moarte clinică, urmând ca, în 2026, să-l scoată de la aparate. Asta au făcut ei cu CEO. Mai mult, acum se disculpă, culmea nesimțirii să spui că n-ai știut nimic, când tu ești secretarul general al partidului de la guvernare și ministru al Investițiilor și Fondurilor Europene până în aprilie. Planul se aprobase cu 3 luni înainte”, a conchis sindicalistul.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *