Un băiat în vârstă de 18 ani s-a înecat miercuri în râul Târnava, pe raza localităţii Bălăuşeri, a anunţat ISU Mureş.
Pompierii au fost chemaţi să intervină pentru căutarea unei persoane dispărute în apele râului Târnava.
La faţa locului a acţionat un echipaj al Detaşamentului Târgu Mureş cu o barcă pneumatică, în cooperare cu pompierii voluntari ai SVSU Bălăuşeri şi cu scafandrii din cadrul Salvamont Mureş.
”În urma acţiunilor de căutare-salvare, echipajele au identificat victima, care a fost preluată de urgenţă de echipajele medicale SMURD şi SAJ. Din nefericire, aceasta nu prezenta semne vitale şi a fost declarată decedată de către medicul prezent la faţa locului”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Mureş,