Minorul de 17 ani, arestat preventiv pe 7 august, în urma unui control făcut în trafic, ar putea fi eliberat din arestul Poliției. Magistrații Judecătoriei Târgu-Jiu au respins propunerea procurorilor de prelungire a a măsurii de arestare preventivă. Instanța a decis înlocuirea măsurii cu arestul la domiciliu. Hotărârea nu este definitivă.
“Respinge propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive. Înlocuiește măsura arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile. Impune inculpatului ca, pe durata măsurii preventive dispuse, să nu părăsească imobilul unde locuiește situat în municipiul Târgu-Jiu, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza şi să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu coinculpatul sau cu martorul BI. Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă”, au decis judecătorii.
La începutul lunii august, polițiștii de combatere a criminalității organizate Gorj au descoperit o grenadă, arme letale și muniție, în două autoturisme aflate în trafic. În urma controlului, minorul de 17 ani a fost reținut, iar un bărbat de 32 de ani a fost pus sub control judiciar.
„La data de 6 august, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Gorj şi ai Direcţiei de Operaţiuni Speciale, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, au oprit în trafic, pe Drumul European 79, două autoturisme.
Acestea se deplasau dinspre Iezureni spre Târgu-Jiu și aparţineau familiei unui bărbat, de 32 de ani, care locuia fără forme legale în Târgu-Jiu. În urma controlului efectuat în interiorul autoturismelor, au fost descoperite o puşcă, o grenadă, două truse de curăţat armament, trei pistoale, cu încărcătoarele aferente în care se aflau, câte șase cartuşe şi 631 de cartuşe ambalate în diferite cutii din carton și plastic. În cauză a fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de bărbatul de 32 de ani și un tânăr de 17 ani, din Târgu-Jiu, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, fiind ulterior dispusă măsura controlului judiciar faţă de bărbatul de 32 de ani. Totodată, faţă de tânărul de 17 ani a fost luată măsura reţinerii”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.
Surse susțin că armele ar fi fost cumpărate recent, din Arad. Acestea erau ținute într-un seif. Tinerii nu au oferit o explicație concretă care să justifice prezența acestora în autoturisme.