Omul de afaceri gorjean, Remus Truică, a fost condamnat la 7 ani de închisoare cu executare, Paul Philippe al României a primit 3 ani și 4 luni de închisoare, iar Dan Andronic – 3 ani de închisoare cu suspendare, în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa. Deciziile sunt definitive și au fost pronunțate joi de instanța supremă, care a majorat pedepsele din prima instanță. Prejudiciul total în acest dosar a fost estimat la 145.398.569 de euro.
Remus Truică a fost ridicat de poliţişti joi seară, de la locuinţa sa din Snagov, pentru a fi încarcerat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.
„La data de 17 decembrie, poliţiştii Staţiunii Snagov au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 17.12.2020, de către Curtea de Apel Braşov, pe numele unui bărbat, în vârstă de 50 de ani, condamnat la 7 ani închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, spălare de bani şi complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice”, informează Biroul de presă al IPJ Ilfov.
0 3.024