Eveniment

Afacerist recidivist, condamnat pentru înșelăciune! A păcălit un om de afaceri din Padeș

Un afacerist din Cluj Napoca, care avea o firmă deschisă în București, în prezent aflat în Penitenciarul Rahova, a fost condamnat de Judecătoria Motru. Acesta a încheiat un contract cu firma unui patron din Padeș pentru a-i furniza o cabină de vopsit auto, însă a încasat banii și nu a mai livrat produsul.
„Condamnă pe inculpatul, Nițescu Nicolae, în prezent în Penitenciarul București-Rahova, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune (…), inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 6 (șase) ani şi 2 (două) luni închisoare“, a stabilit instanța de judecată a Judecătoriei Motru.

În plus, inculpatul a fost obligat să achite și daune: „Obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 43.487 reprezentând daune materiale, sumă care va fi actualizată cu inflația, calculată de la data plății, 27.01.2020, şi până la data plăţii efective“.

Societatea din Gorj a obținut un proiect pe fonduri europene pentru dezvoltarea activității. „Din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul a indus în eroare persoana vătămată, prin aceea că, în calitate de administrator l-a determinat pe administratorul persoanei vătămate să-i plătească suma de 43.487 lei, reprezentând contravaloarea unei cabine de vopsitorie, deşi acest produs nu exista în patrimoniul societăţii administrate de inculpat, iar inculpatul nici nu intenţiona să facă demersurile pentru a achiziţiona şi livra produsul, urmărind doar să obţină un folos patrimonial injust, iar prin această inducere în eroare a creat o pagubă persoanei vătămate în cuantum de 43.487 lei“, au constatat procurorii în rechizitoriu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *