Peste o sută de localnici din comuna Bălești, din grupa defavorizată a comunității, așteaptă din data de 10 august să primească ajutoarele sociale și cele de handicap, întârziate de administrația publică, fără explicații. Beneficiarii critică faptul că autoritățile au investit banii într-o scenă care a costat 80.000 de lei, în timp ce ei sunt fără bani. Numai cuiele pentru această scenă ar fi costat 10.000 de lei.
Beneficiarii banilor de la stat, defavorizați din Bălești, se plâng că au fost lăsați fără banii ce li se cuvin. Asta pentru că primăria nu ar avea lichidități. Sunt deja două săptămâni de întârziere iar veștile de la primărie nu sunt deloc favorabile. Sa nu uitam că într-o lună de zile sunt alegeri locale din Bălești iar o astfel de disfuncțiune înseamnă voturi pierdute pentru primarul liberal trecut la PSD.