Dezvăluiri

Un sindicalist nu este de acord cu angajarea de pensionari în producție

Un sindicalist din Complexul Energetic Oltenia nu este de acord cu politica angajării de pensionari la companie. Mircea Gherendi, membru în Sindicatul Liber Roșiuța, a declarat că pensionarii au o sănătate precară și sunt puțini care pot face față condițiilor grele de muncă din producție. Este adevărat că unii pensionari pot fi atrași de cumulul pensiei cu salariul și de rezolvarea, în acest fel, a unor probleme financiare. Cele de sănătate se vor acutiza însă. În opinia lui Gherendi este mai potrivită promovarea de tineri pe lângă specialiști. Astfel, va avea cine să îi înlocuiască pe pensionari.

„Au 35 de ani de muncă și ies la pensie. Dacă revin, își riscă sănătatea. Nu mai sunt ca la 25 de ani. Poate câștigul le face cu ochiul. Este mai bine să pregătim oameni pe lângă cei cu experiență și să îi punem să lucreze 6 luni, 1 an cu ei. Apoi să le ia locul celor care se pensionează. Chiar dacă oamenii vor, nu mai pot să muncească la fel ca în tinerețe și e păcat să moară chiar când au ieșit la pensie”, a declarat sindicalistul.

Trebuie precizat că la nivelul Complexului Energetic Oltenia este un program de angajare de excavatoriști pensionari. Este meseria cu cel mai mare deficit la nivelul companiei energetice.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button