Prefectul județului Gorj, Corneliu Răducan Morega, a trimis, zilele trecute, Corpul de Control la Primăria Albeni. Autoritatea locală este singura din județ care nu a aprobat, până acum, bugetul local pe acest an. Corneliu Răducan Morega spune că primarul Ionuț Stan a fost amendat de Prefectură cu suma de 5000 de lei pentru că nu a respectat termenele impuse pentru aprobarea bugetului. Prefectul Gorj a ținut să precizeze că verificările făcute de Corpul de Control nu au legătură cu acuzațiile de mită făcute, în ultima perioadă, de angajații primăriei la adresa primarului, ci cu verificarea legalității actelor emise de primărie. „Domnul primar a venit la mine, solicitându-mi să îl consiliez pentru ca bugetul dumnealui să treacă. L-am pus în legătură cu juriștii Prefecturii. Corpul ce Control al prefectului este, de miercuri, la Primăria Albeni. Va asta acolo cât va fi nevoie. Tema controlului este: verificarea legalității actelor emise de către autoritatea locală și verificarea modului în care bugetul comunei va fi dezbătut. Este singura comună din județ care nu are bugetul aprobat la această oră. Prefectura Gorj a aplicat o amendă de 5 mii de lei primarului, urmând ca procedurile legale privind aprobarea bugetului să intre pe un făgaș normal. Există anumite termene care trebuie respectate acolo. În atribuțiile noastre nu intră să verificăm și acuzațiile privind presupusa mită și încasarea unei părți din sporul COVID-19, acestea intră în atribuțiile organelor abilitate”, a conchis prefectul județului Gorj, Corneliu Răducan Morega.
0 190