Dezvăluiri

Amenzi de 100.000 de lei firmelor din Bălești care reciclează deșeuri!

Comisarii Gărzii de Mediu Gorj au aplicat două sancţiuni în valoare totală de 100.000 lei unor firme care desfăşoară activităţi de reciclare deşeuri, au informat, miercuri, reprezentanţii instituţiei. Activitatea societăților nu a fost sistată, asta spre nemulțumirea localnicilor care au sesizat că la firmele respective s-ar aduce deșeuri doar noaptea și că în curte se află inclusiv sticlă pisată.

La sesizarea persoanei care locuiește în vecinătatea depozitului, și după ce situația din Bălești a făcut obiectul unei investigații de presă, la firmele respective s-au făcut controale. Mai precis, în urma controalelor efectuate la societăţile respective din localitatea Băleşti au fost constatate neconformităţi la legislaţia de mediu. „Comisarii Gărzii de Mediu Gorj au efectuat verificări în cazul firmelor care desfăşoară activităţi de reciclare deşeuri din localitatea Băleşti, unde au constatat neconformităţi la legislaţia de mediu. Pentru aceste abateri s-au aplicat două sancţiuni contravenţionale în valoare cumulată de 100.000 lei”, au anunţat reprezentanţii Gărzii de Mediu.

Primarul comunei Mădălin Ungureanu a declarat că el nu a dat autorizație de construcție depozitului din Cornești. Pentru al doilea depozit din comună, primăria a eliberta autorizație și asta în 10 iunie 2019. Primăria a dat rcent depozitului amenzi de 11.000 de lei și anunță că nu îi va prelungi autorizația firmei pe 25 mai când aceasta expiră. Interesat este că ginerele unei salariate de la APM Gorj este chiar directorul adjunct al acestei societăți, dar în cauză nu este un conflict de interese.

În acest caz, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean a dispus efectuarea de verificări, urmând să fie luate măsurile legale.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *