
Angajații Complexului Energetic Oltenia nu își pun mari speranțe în negocierile dintre sindicatele și administrația companiei pentru viitorul Contract Colectiv de Muncă. Marius Cătălin Berca, membru de sindicat la Cariera Minieră Jilț Nord, a declarat că ar fi o performanță dacă actualele drepturi vor fi menținute. Salariatul Carierei Jilț Nord a precizat că va fi foarte greu să se negocieze ceva, având în vedere că societatea a încheiat anul 2025 cu pierderi. Primul lucru care este deja pierdut este voucherul de vacanță, care nu a mai fost acordat anul trecut.
„Sub semnul întrebării ar putea să fie și alimentația de protecție. Nici creșteri de salarii care să acopere inflația nu văd să fie posibile. Nu știu cine poate face măriri de salarii la o companie cu pierderi. Și va fi un Contract colectiv de muncă pe 2 ani. Adică va fi cam bătut în cuie pe aspectele generale. S-o fi prelungit activitatea, dar nu se vede. Este tot în restrângere. O să vedem acest lucru când se va pune din nou problema prelungirii contractelor încheiate pe perioadă determinată sau când se vor închide cele două grupuri pe cărbune, începând cu data de 31 august. Nu se întrevăd deloc vremuri bune, deși unii au făcut bătut toba peste tot că a fost prelungită activitatea cu 3, 4 ani”, a menționat Marius Cătălin Berca, salariat al Complexului Energetic Oltenia.




