Ultima oră

Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii, Marius Budăi

Procentul cu care pensiile vor fi majorate de la 1 ianuarie 2023 va fi cunoscut abia după aprobarea bugetului, care va avea loc până la sfârşitul acestui an, a anunţat ministrul Muncii, Marius Budăi.

Însă, oficialul a asigurat că această creştere nu va fi mai mică de 10%.

Precizarea are loc în contextul în care, zilele trecute, premierul Ciucă lansase un procent de majorare a pensiilor de 15%, după ce preşedintele Iohannis a vorbit de acest procent.

Ministrul Muncii spune că el nu se va lansa în astfel de speculaţii pentru că, pentru moment, alte procente decât 10% nu sunt „fundamentate din punct de vedere economic”.

Budăi, despre o creştere a pensiilor mai mare de 10%: „Nu-mi permit să lansez alte procente”
„Noi, PSD-ul, am avut propunerea pentru majorarea pensiilor cu cel puţin 10%. Noi suntem extrem de bine ancoraţi în realitate, ne uităm la tot ce se întâmplă în jurul nostru şi am fundamentat acea propunere de o majorare de minimum 10% de la 1 ianuarie 2023.

Eu cunosc foarte bine viaţa părinţilor şi bunicilor noştri, nu-mi voi permite să mă lansez în niciun fel de speculaţie decât atunci când coaliţia va avea decizia finală luată. Cert e că va fi o majorare de cel puţin 10%. Am spus cel puţin 10% (apropo de faptul că premierul Ciucă lansase procentul de 15% – n.r.), nu-mi permit să lansez alte procente.

Nu e vorba că nu sunt bani, dar noi trebuie să gândim o sprijinire echilibrată atât a economiei, cât şi a măsurilor sociale pentru că nu vrem să ajungem să transformăm mai binele în duşmanul binelui. Suntem extrem de atenţi la evoluţia cifrelor. Acea propunere pe care am făcut-o, de 10%, a fost fundamentată din punct de vedere economic. (…).

Marius Budăi: „Nu voi susţine majorarea vârstei de pensionare”
Seniorii trebuie să ştie că pensiile vor creşte cu cel puţin 10%. În cel mai scurt timp, propunerea de buget va fi finalizată şi va fi depusă. Va fi aprobat bugetul pentru 2023 în acest an.

Nu voi susţine majorarea vârstei de pensionare, nu există presiune de la Bruxelles, tratatele UE spun clar că statul membru are independenţă în a-şi hotări politicile sociale.

Noi avem de lucru, întâi trebuie să creştem speranţa de viaţă şi mai ales speranţa de viaţă sănătoasă. Abia ulterior putem să facem un plan. Deocamdată avem de lucrat la nivelul de trai”, a dezvăluit ministrul Muncii, Marius Budăi, potrivit romaniatv.net.

De la Bruxelles, şeful statului a anunţat că pensiile ar trebui să crească cu 15%, cel puţin cu rata inflaţiei.

Şi dacă a zis-o preşedintele, s-a conformat şi premierul Nicolae Ciucă.

Dacă acum câteva zile, prim-ministrul spunea că nu sunt bani pentru mai mult de 11%, şi le interzicea miniştrilor social-democraţi să mai avanseze cifre, la comanda preşedintelui Iohannis, prim-ministrul s-a întors.

„Am discutat acest subiect şi analizând datele de inflaţie, putem să vedem că azi inflaţia a depăşit 15%.

După ultimele date publicate de INS inflaţia e la 15,9% şi cred că pensionarii din România nu merită să suporte pe umerii lor această povară a inflaţiei, motiv pentru care trebuie să analizăm şi să facem în aşa fel să asigurăm creşterea pensiilor cu rata inflaţiei”, a declarat premierul Ciucă pe 20 octombrie.

„În ceea priveşte procentul, am să continui să afirm că el trebuie să se încadreze în posibilităţile bugetare, dar undeva nu mai mult de 11%, pentru că orice procent dincolo de 11% impactează pe deficitul la bugetul la pensii”, spunea premierul pe 13 octombrie.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *