Pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, polițiștii gorjeni au desfășurat activități de informare a cetățenilor, atât în mediul urban cât și în mediul rural, transmițând cele mai importante prevederi pentru protejarea populației:
Începând cu data de 05.11.2020, la nivelul întregii țări a fost instituită măsura obligativității purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice închise și deschise.
Reiterăm faptul că:
• este interzisă înlăturarea măștii de protecție care acoperă nasul și gura, acest lucru fiind permis doar pentru perioade scurte de timp, în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât și pentru desfășurarea activităților sportive individuale sau altor asemenea activități, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal și la minim 2 metri față de alte persoane.
• este interzisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23:00-05:00, cu următoarele excepții motivate de:
a)deplasarea în interes profesional între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența peroanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.
Activitățile de informare și prevenire vor continua şi în perioada următoare pe raza întregului județ, pentru a asigura informarea cetățenilor și prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.