Actualitate

Asociație a pensionarilor din sectorul minier și energetic

Foștii angajați din Complexul Energetic Oltenia și nu numai vor fi înființa o Asociație a pensionarilor din sectorul minier și energetic. Unul dintre inițiatorii înființării asociației este Doru Crăete, fost angajat al Termocentralei de la Rovinari și pensionar. Acesta a declarat că există un grup de pensionari care au decis înființarea structurii respective, care să lupte pentru interesele pensionarilor din sectorul minier și energetic.

„Împreună cu alți colegi am decis să înființăm o Asociație a pensionarilor din minerit și energie. Vrem să fim o voce distinctă care să apere drepturile pensionarilor. În multe cazuri sunt abuzuri ale funcționarilor statului care nu iau în considerare anumite documente de la angajatori și nu aplică legislația. Unora li se spune că sunt prea puțini funcționari să soluționeze atâtea cereri și oamenii ajung să moară până să își primească pensia recalculată. Acum avem un grup provizoriu de conducere până când vom obține personalitate juridică. O asociație va lupta altfel pentru drepturile pensionarilor”, a declarat Doru Crăete, fost salariat la Sucursala Electrocentrale de la Rovinari.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *