Asociația Pensionarilor din Minerit și Energie „Mereu împreună” a organizat, marți, un protest, cu 10-15 persoane, în fața Casei de Pensii Gorj. Foștii angajați ai Complexului Energetic Oltenia au acuzat conducerea Casei Județene de Pensii Gorj că tergiversează aplicarea Legii nr.197/2021. Unul dintre foștii salariați ai CEO, Mihai Scornea, a amenințat că va face plângere pentru abuz în serviciu. În plus, a acuzat că politicienii aflați la putere împiedică aplicarea actul normativ de reducere cu 13 ani a vârstei de pensionare în minerit și energie. “Nu putem ieși la pensie în baza prevederilor acestei legi, pentru că suntem împiedicați de politicieni, și domnul Baciu e pus tot politic, doamna directoare e tot la fel, dar nu știu de ce, dacă nu au simțul răspunderii și așteaptă să primească ordine de sus, de ce nu-și pun demisia. Politicienii găsesc tot felul de tertipuri, că mai trebuie ceva. Eu nu știu cum pot ei să mai adauge ceva la hotărârea Înaltei Curți. Acum, colac peste pupăză, au venit și sindicatele cu un act adițional în care au inclus pe toată lumea, și cei care stau cu picioarele în noroi la birouri și le plouă în cap au aceleași condiții ca și noi. Asta e România în care trăim. Eu am făcut cerere acum o lună, aștept și, după aceea, voi face plângere pentru abuz în serviciu, iar pentru recalculare aștept să-i fac și doamnei directoare de la Casa de Pensii plângere”, a spus Mihai Scornea.
„Vor să treacă cât mai mult timp să intre în vigoare legea cea nouă”
Președintele Asociației Pensionarilor din Minerit și Energie „Mereu împreună”, Ion Popescu, acuză că politicienii vor să tragă de timp până când va intra în vigoare noua lege a pensiilor care va elimina beneficiile pe care le oferă Legea nr.197/2021. „Am înțeles că au intervenit de la Casa de Pensii să nu fim interior, să nu perturbăm liniștea doamnei directoare, pentru că lucrează cu softul, calculează de zor la Legea 197. Bineînțeles că ea nu vrea s-o aplice, are ordin de sus. A venit și domnul Baciu și a spus că are un amendament pentru armonizare legislativă, bla, bla, sunt niște oameni de nu am cuvinte. Domnul Baciu spune că ce mai vor minerii, că și așa au pensiile destul de mari și dacă aplică Legea 197, o să fie pensiile și mai mari. Păi, băi, Baciule, mie statul român, când am ieșit la pensie anul trecut mi-a calculat pensia conform contributivității, dar voi, parlamentarii, când v-ați aprobat pensiile speciale de sute de milioane, cum v-ați aprobat? Deci, pentru voi aveți bani, dar pentru noi nu aveți nici pentru recalculare, nici pentru colegii care au depus dosare de pensionare. Trage de timp, e un interes foarte mare. E o lege care spune clar ce trebuie făcut, e și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție și ei tot nu vor s-o aplice. Vor să treacă cât mai mult timp să intre în vigoare legea cea nouă a pensiilor să se piardă beneficiile Legii 197”, a declarat fostul lider sindical.