Ultima oră

Bărbat din Bolboși a pătruns în miez de noapte în curtea fostului socru și s-a ales cu dosar penal

Un bărbat de 31 de ani din Bolboși este cercetat penal pentru violare de domiciliu, după ce ar fi pătruns, în jurul miezului nopții, în curtea fostului socru. Acesta ar fi vrut să discute cu fosta parteneră despre copilul minor pe care îl au împreună. Polițiștii au stabilit că între cei implicați au mai existat incidente și că, în trecut, a fost emis inclusiv un ordin de protecție.

„La data de 10 septembrie 2026, în jurul orei 00:00, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați, prin apel 112, de un bărbat de 44 de ani, din comuna Bolboși, sat Igirosu, cu privire la faptul că fostul său ginere ar fi pătruns, fără drept, în curtea locuinței sale.

La fața locului s-au deplasat polițiști, care au stabilit că un bărbat de 31 de ani, din comuna Bolboși, sat Bălăcești, ar fi pătruns în curtea imobilului în care locuiește apelantul, cu intenția de a purta o discuție cu fiica apelantului (fosta sa parteneră), cu privire la copilul minor pe care îl au împreună.

Din verificările efectuate a reieșit că bărbatul ar fi pătruns în curtea imobilului printr-o porțiune a împrejmuirii unde gardul nu mai există, fără a fi necesară forțarea sau deteriorarea acestuia.

Polițiștii au parcurs procedura prevăzută de O.M.A.I. nr. 146/2018, față de apelant și fosta sa parteneră, fără a fi identificat un risc iminent, acestora fiindu-le înmânate formularele necesare pentru a se adresa instanței de judecată.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că între persoanele implicate au mai existat incidente, în datele de 7 august 2025 și 31 octombrie 2025, fiind întocmite dosare penale pentru săvârșirea unor infracțiuni de violență în familie și amenințare. De asemenea, pentru protejarea persoanelor vătămate, în perioada 6 noiembrie 2025 – 6 mai 2026, a fost emis un ordin de protecție, de către instanța de jnudecată.

Până la data de 15 iunie 2026, polițiștii au desfășurat activități de gestionare a stării conflictuale, conform dispozițiilor legale, când, în urma persoanele vătămate au precizat că nu mai doresc continuarea activităților de supraveghere, întrucât nu mai exista o stare de temere.

În cauză polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu.”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *