Bărbatul în vârstă de 39 de ani, din comuna Licurici, satul Totea, care pe 11 iulie și-ar fi lovit mama de mai multe ori după care a strâns-o de gât până a omorât-o, rămâne în arest. Tribunalul Gorj i-a respins joi cererea de înlocuire a acestei măsuri. „Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar formulată de inculpat, ca neîntemeiată. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare”, a decis instanța. Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor. Tânărul a fost arestat preventiv, pe 13 iulie. Mama lui, o femeie de 61 de ani, din satul Totea, era nevăzătoare. Agresiunea a avut loc în locuința pe care cei doi au primit-o de la primărie, după ce casa le-a luat foc. Potrivit procurorilor, tânărul care consumase alcool s-a certat cu mama sa, a lovit-o cu palmele peste față, apoi a sugrumat-o. Localnicii spun că acesta avea un comportament agresiv și a fost sancționat în repetate rânduri. Bărbatul are de achitat amenzi de peste 80.000 de lei, la primărie, cele mai multe după ce a sunat la 112, fără motiv, de mai multe ori pe zi, în special când consuma băuturi alcoolice. Inculpatul a fost arestat preventiv pentru omor comis asupra unui membru de familie. Acesta și mama lui trăiau din indemnizația pe care tânărul o primea ca însoțitor, pentru că avea grijă de femeie.
0 563