
Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Bumbești Jiu, a ajuns în spatele gratiilor după ce polițiștii din cadrul IPJ Gorj – Serviciul de Investigații Criminale au pus în executare un mandat de condamnare emis de Judecătoria Târgu Jiu
„În cursul zilei de 8 iulie 2025, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj – Serviciul de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, față de un bărbat, de 42 de ani, din orașul Bumbești Jiu, condamnat de Judeccătoria Târgu Jiu, la o pedeapsă de 1 an și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de hărțuire și lovire sau alte violențe.
Bărbatul a fost introdus în Penitenciarul Târgu Jiu în vederea executării pedepsei.”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.




