La data de 26 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul Rutier au depistat un bărbat de 39 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Calea Severinului, având o concentrație de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului.