Dezvăluiri

Bătaie de joc la adresa târgujienilor: Marcaj rutier trasat prin gropile de pe o stradă din municipiu!

Tg-Jiu pare a fi orașul lui Dorel, nu municipiul reședință a Gorjului, altfel nu se poate explica bătaia de joc la adresa cetățenilor și a banilor publici. Pe strada ”Aurel Vlaicu”, după unele lucrări, nu s-a mai reparat carosabilul, ci a fost trasat marcajul rutier prin gropile din asfalt. Târgujienii de pe acea stradă sunt de-a dreptul revoltați și spun că așteptau de mai bine de două luni ca strada să fie reparată și solicită prezența primarului Marcel Romanescu în zonă pentru a vedea ”minunea” din urbea pe care o conduce.

Strada ”Aurel Vlaicu” a ajuns să fie aproape impracticabilă, după ce a fost spartă de o firmă care a făcut lucrări la rețeaua de gaze, susțin locuitorii din zonă. De mai bine de două luni, lucrările s-au finalizat și oamenii se așteptau ca strada să fie asfaltată sau cel puțin reparată, în condițiile în care, din loc în loc, au fost săpate șanțuri transversale de către furnizorul de gaze.

Din păcate însă, la finele săptămânii trecute a fost trasat marcajul rutier chiar peste gropile neastupate. ”A fost lăsată neasfaltată de două luni și
acum două zile au venit de au trasat cu dungă albă prin toate șanțurile, fără să fie astupate”, spun dezamăgiți cei care locuiesc pe acea stradă.

Consiliul local Tg-Jiu a aprobat, la începutul acestui an, programul de investiții publice, respectiv pe cel al acțiunilor edilitar-gospodărești, în care, în mod normal, trebuia să se regăsească și strada ”Aurel Vlaicu”, brăzdată, pe întreaga lungime, de gropi şi șanțuri.

Locuitorii din zonă spun că primarul Marcel Romanescu ar trebui să meargă la fața locului să vadă grozăvia, pentru că este anormal ca banii municipalității să fie aruncați pe lucrări făcute fără nici o logică. ”Să vină domn’ primar și să spună dumnealui dacă e normal să fie cheltuiți bani pe vopsea pentru marcaje rutiere, înainte de repararea carosabilului. E bătaie de joc din partea celor care au făcut asta. În loc să ne astupe gropile, ni le-au marcat cu vopsea”, afirmă cei care locuiesc în zonă.

   

Citește și:

2 Comentarii

  1. vai mama noastra !!! Ce kakat de caracter si implicare avem !!??Sintem un neam de tarani si analfabeti,dovada exista oriunde,peste tot !

  2. Jalnic si dureros cum arata astazi Targu Jiu.Un oras parca al nimanui, condusi de niste smenari si incompetenti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *