Dezvăluiri

Bătrân, depistat pozitiv cu COVID, după ce a fost vaccinat. E în stare critică la Terapie Intensivă!

Un bărbat, în vârstă de 88 de ani, din Tg-Jiu, a ajuns, miercuri dimineața, cu ambulanța la spital și a fost confirmat pozitiv în urma a două teste antigen pentru depistarea COVID-19, deși se imunizase cu vaccinul Pfizer-BIONTech, pe 20 ianuarie, respectiv 10 februarie a.c. Bătrânul se află internat la Terapie Intensivă, iar apropiații săi spun că după rapel, octogenarul a avut unele reacții adverse care au debutat cu episoade de pierderi a memoriei și până la frisoane și febră.

Dan Marinescu, a cărui familie este înrudită cu bătrânul, a declarat că acesta a făcut primul vaccin la jumătatea lunii trecute, iar în urmă cu o săptămână, pe 10 februarie a făcut și rapelul, însă, până atunci, acesta nu avusese probleme grave de sănătate, în ciuda celor 88 de ani.

”Era un om coerent, cu studii superioare, a condus o instituție importantă din Gorj și nu avea problem majore de sănătate. La vreo două zile după a doua doză de vaccin a început să aibă pierderi de memorie, se trezea noaptea speriat din somn, vorbea aiurea, ceea ce nu se întâmplase până atunci. Ulterior a făcut febră 39, frisoane puternice, totul culminând astăzi, în jurul orei 9,00 când a căzut din picioare”, a povestit Marinescu.

Ruda bătrânului se întreabă cum e posibil ca acesta să fie confirmat pozitiv la două teste pentru depistarea COVID-19, deși a fost imunizat.

”Am sunat la SMURD și au venit foarte repede, numai că, odată ajuns în spital i-am pierdut urma. Abia după vreo 4-5 ore am reușit să iau informații despre starea sa de sănătate. Fusese suspect de accident vascular cerebral și de la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a fost trimis la Neurologie, la spitalul 700, pentru un computer tomograf. Medicul mi-a spus că avea o saturație bună, iar tot ce știu acum că este la Terapie Intensivă cu un prognostic rezervat. Când a intrat la urgențe, primul test rapid a ieșit pozitiv. Iar dincolo, la 700, pentru că a fost plimbat de mai multe ori între spitale, un al doilea test antigen a fost tot pozitiv”, a adăugat Marinescu.

Până la redactarea acestui articol a fost confirmată, de către reprezentanții SJU Tg-Jiu, internarea bătrânului la Terapie Intensivă, unde este monitorizat de medici, însă nu se știa rezultatul testului PCR pentru depistarea virusului SARS-CoV-2.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *