Șefa femeilor social-democrate din județul Gorj s-ar afla în stare de incompatibilitate! Cel puțin asta susțin mai multe voci din cadrul organizației județene a PSD! Protejata șefilor de partid nu ar avea voie să ocupe, concomitant, funcția de secretar general al organizației și pe cea de președinte a femeilor din cadrul PSD Gorj. Liderii au încercat să-i facă o retragere din scenă cât mai decentă, atunci când președintele PSD, Marcel Ciolacu a propus, chiar în timpul conferinței de alegeri, ca Bordușanu să ocupe o funcție de vicepreședinte la nivel județean.
Șefa Medservmin, propulsată în funcție cu sprijinul partidului, pare să fie imună la atacurile venite la adresa ei, mai ales în mediul online. Anca Bordușanu a reușit să le câștige încrederea angajaților pe care îi conduce de câteva luni cu o mărire de salariu de 10 la sută.
Ce uită Anca este faptul că și subordonații ei se pot uita peste declarația sa de avere, care este publică și, probabil, toți salariații de la Medservmin nu au agonisit averea șefei, într-un timp relative scurt. Conform acelorași voci, Bordușanu nu va mai ocupa funcția de președinte la OFSD Gorj, în locul ei urmând o altă ziaristă cu experiență.