Dezvăluiri

„Boșii” FEDERAȚIILOR din CE Oltenia, PUȘI la ZID: Trimit adrese, nu fac acțiuni sindicale

Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, nu crede că noua adresă trimisă, luni, de liderii celor patru federații din CE Oltenia ministrului Energiei va avea vreun efect.

Liderii celor patru federații sindicale din cadrul Complexului Energetic Oltenia i-au trimis, luni, ministrului Energiei, Virgil Popescu, o nouă adresă prin care-i solicită să stabilească “urgent” o întâlnire, pentru identificarea unor soluții comune la problemele cu care se confruntă salariații companiei. În plus, sindicaliștii au atras atenția că, în cadrul companiei, există o stare de tensiune, nemulțumire și încordare generată de întârzierea aprobării planului de restructurare.“Oamenii s-au săturat de hârtii, nu mâncăm scrisori și adrese. Trimit un teanc de adrese fără să aibă acțiuni sindicale clare, care să pună presiune pe decidenții politici. Nu cred că adresa lor va avea vreun efect. Mă bucur, însă, că federațiile au constatat, după 7 săptămâni de proteste, că e stare de tensiune printre salariați”, spune vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari. Lui Manu Tomescu nu i-a plăcut nici modul în care liderii celor 4 federații sindicale din CE Oltenia i-au cerut ministrului, în ultima adresă, să ia în calcul emiterea unui act normativ pentru reducerea vârstei de pensionare. “Ne deranjează. Boșii din federații nu mai muncesc în producție, ci la birouri, de 15-25 de ani. Trimit adrese. Cele patru federații ar fi trebuit să moară cu ei de gât acolo, la guvern, să le spună să ia birul certificatelor de carbon de pe umerii angajaților companiei”, a conchis liderul sindical.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *