O brutărie din municipiul Târgu Jiu a fost închisă de comisarii de la Protecția Consumatorilor în urma unui control efectuat. În plus, agentul economic a fost amendat cu 10.000 de lei.
„Am continuat astăzi, 17 august, activitatea de control pe raza municipiului Târgu Jiu . De aceasta data am controlat o brutărie+patiserie. În urma acestui control au fost depistate mai multe abateri atât în ceea ce privește gramajul produselor cât și felul în care erau depozitate atât produsele finite cât și materia prima. Prezenta mucegaiului, a ruginii și a mizeriei atât în spatiile frig, în locurile de depozitare cât și pe mesele de lucru, a condus la luarea deciziei de Oprire Temporară a Prestării Serviciilor (OTPS) pentru operatorul economic în cauză precum și o sancțiune aplicata de 10000 lei“, au transmis reprezentanții de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Gorj.