
Bunicul băiatului de 13 ani din Bistrița care, luni, 19 octombrie, a atacat cu un cuțit o profesoară și un elev de 12 ani susține că nepotul său „a fost victima bullyingului”. Acesta a mai declarat că părinții nu au găsit conținut agresiv în calculatorul copilului, potrivit Observator.
„Anul ăsta a fost premiant, cel mai bun la învățătură. S-au făcut niște grupuri de copii în care s-a făcut bullying și copilul ăsta fiind mai liniștit, nu a vrut să intre în grupurile astea. Nu l-am văzut vreodată să țipe, să facă vreo problemă, e un copil liniștit”, a afirmat bunicul.
„Îl trânteau, îl agresau”
Potrivit acestuia, din cauza grupurilor respective, băiatul a fost izolat. „Îi puneau piedică, îl trânteau, îl agresau, a fost victima bullyingului. Părinții au spus profesorilor, s-a anunțat la școală. Dar profesorii nu mai pot lua măsuri împotriva copiilor în ziua de azi”, a spus bunicul.
El a adăugat că nu își explică gestul nepotului, dar crede că acesta ar fi putut acumula probleme în timp sau ar fi fost agresat în dimineața incidentului.
„Nu a avut nicio furie”
Bunicul a vorbit și despre activitatea online a băiatului. „Nici nu știu dacă are TikTok, pe internet probabil că se uită ca acum are toată lumea. S-au uitat părinții în calculatorul lui, dar nu au găsit nimic cu agresivitate. E vina sistemului, învățământul din ziua de azi. Profesorul nu mai poate să facă nimic copiilor. Nu a avut nicio furie”, a declarat acesta.
Ce s-a întâmplat la Școala gimnazială „Ștefan cel Mare”
Incidentul a avut loc la Școala gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Băiatul a fost dus la spital, însoțit de Poliție, după ce a suferit un traumatism cranio-cerebral minor în timpul confruntării, apoi a fost transferat la Clinica de Psihiatrie Infantilă din Cluj-Napoca.
Profesoara, în vârstă de 28 de ani, a fost înjunghiată la frunte, sub ochi și în zona toracelui. A fost operată și era stabilă. Elevul de 12 ani, rănit la cap, ureche, umăr și torace, a fost tratat și externat cu recomandări medicale.




