Dezvăluiri

Bunoaica: E Valea Plângerii la marile sindicate pentru că le pleacă oamenii prin pensionare

Unul dintre liderii de sindicat din Complexul Energetic Oltenia este de părere că marile sindicate din companie nu văd cu ochi buni aplicarea Legii 197. Astfel, decizia instanței supreme cu privire la interpretarea și aplicarea Legii 197/2021, privind condițiile speciale de muncă la companiile energetice, afectează organizațiile sindicale și chiar direct. Acestea vor pierde membri, după cum a precizat președintele Sindicatului „Solidaritatea 2013”, din Cariera Lupoaia. Liderul de sindicat din zona Motru a fost unul dintre artizanii Legii 197.
„Este tăcere la marile sindicate legat de situația Legii 197, pentru că și acestea vor fi afectate. Le vor pleca membri. E Valea Plângerii la marile sindicate pentru că le pleacă oamenii prin pensionare. Este și normal să se strice atmosfera acolo, având în vedere că la unele din sindicate se strâng bani buni din cotizații. Nu o să mai fie acești bani. Aceasta este problema sindicatelor. Poate că liderii vor trebui să revină la muncă, dar nu vor mai avea cotizații”, a declarat Nicu Bunoaica.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *