Politică

Când ANUNȚĂ PSD Gorj CANDIDATUL la primăria Târgu-Jiu

Liderul PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, susține că Partidul Social- Democrat își va stabili, până la finalul anului, candidatul la Primăria Târgu-Jiu.

Municipiul Târgu-Jiu a fost, timp de 17 ani, fief PSD. Totul s-a schimbat, însă, în anul 2017, când alegerile parțiale au fost câștigate de candidatul Partidului Național Liberal, Marcel Romanescu. Actualul liberal al Târgu-Jiului a obținut victoria și în alegerile locale din 2020. Liderii PSD Gorj vor să se pregătească încă de pe acum pentru următoarea bătălie electorală din 2024. Președintele organizației județene, Mihai Weber, spune că Partidul Social- Democrat își va stabili, până la finalul anului, candidatul la Primăria Târgu-Jiu. “Până la sfârșitul anului, vom avea un posibil candidat la Primăria Târgu-Jiu. Avem câteva persoane în plan. Se va face o evaluare Cred că, de data asta, vom avea un candidat care să și câștige alegerile. La parlamentare, PSD s-a situat pe primul loc în Târgu-Jiu, am avut mai mult cu 12-13 procente față de PNL. Deci, potențial există. Oamenii și-au dat seama că Partidul Social Democrat este formațiunea care le-a asigurat un nivel decent de trai și a crescut veniturile mai multor categorii sociale. Trebuie să fim foarte atenți, atunci când vom stabili candidatul la Primăria Târgu-Jiu. Trebui să găsim exact profilul pe care și-l dorește electoratul din Târgu-Jiu. Până la sfârșitul anului sau anul viitor, vom avea candidatul la primărie. Avem foarte multe persoane care au venit în Partidul Social Democrat în ultima perioadă. Avem și foarte mulți simpatizanți care se vor înregimenta în echipa PSD. Există resursă umană pregătită pentru a desemna un candidat cu șanse să câștige primăria”, a conchis deputatul Mihai Weber.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *