Politică

Îl interpelează pe ministrul Energiei. Deputat: Nu ne putem juca de-a alba neagra

Deputatul PSD Claudiu Manta vrea să-i solicite ministrului Energiei, Sebastian Burduja, explicații privind ponderea pe care energia pe cărbune o va avea, în 2026, în sistemul energetic național.

Claudiu Manta spune că-l va interpela pe ministrul Energiei după ce, în ultima perioadă, au apărut informații contradictorii legate de ponderea pe care o va avea cărbunele peste 2 ani în sistemul energetic național. Sebastian Burduja a declarat că va fi de doar 0,3 %, însă ANRE a arătat printr-un raport că va fi de 5,2%. Deputatul PSD afirmă că această incertitudine afectează piața de energie și creează neliniște în rândul minerilor și energeticienilor din cadrul Complexului Energetic Oltenia.“ Atunci când două instituții ale statului au procente atât de diferite, înseamnă că avem o problemă cu strategia energetică, pentru că în acest domeniu nu te poți juca. În domeniul energetic trebuie să știi din punct de vedere investițional și al strategiei ce faci peste o zi, ce faci peste o lună, ce faci peste un an și ce faci peste 10 ani. Acest gen de investiții și de strategie trebuie făcută cu foarte mare atenție, cu foarte mare planificare, pentru că, în funcție de asta, îți faci și o bugetare a cheltuielilor. De asta spun că nu ne putem juca de-a alba neagra cu sistemul energetic național! Să spunem într-un document al ANRE că este 5,2% ponderea energiei pe cărbune, iar într-o declarație a decidentului politic în domeniul energetic, în speță domnul ministru Burduja, 0,3%. Din punctul meu de vedere, răspunsul pe care mi l-a dat președintele ANRE nu este mulțumitor. Din acest motiv, voi merge mai departe și voi adresa o interpelare și prin alte mijloace parlamentare pe care le avem la dispoziție, și către ministrul Energiei, pentru că lucrurile trebuie lămurite. Această incertitudine nu poate să dureze, pentru că este evident că afectează atât pe angajații CEO, cât și piața de energie. Poate să producă disturbări la nivelul pieței de energie, motiv pentru care lucrurile trebuie stabilite foarte clar și foarte exact”, a declarat deputatul.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *