Autoritățile locale din Târgu Jiu estimează că recepția finală la lucrările derulate pe Calea Eroilor va avea loc luna viitoare. Astfel, până la finalul acestei luni ar trebui să fie definitivate lucrările propriu-zise. Acestea au avut mai multe termene de finalizare, însă, din diferite motive, nu s-a reușit acest lucru. Bugetul pentru execuția lucrărilor este de 2 milioane de euro, fonduri guvernamentale. Potrivit viceprimarului din Târgu Jiu, Bogdan Bejinaru, lucrările sunt gata 97%. Așadar, nu mai este mare lucru de executat.
„Nu mai este mult de lucrat. Sunt 97% gata lucrările. Cred că până la finalul lunii martie va fi totul gata, inclusiv cu plantările, cu iedera. Avem pentru luna aprilie recepția finală. În funcție de ce se va depista vor mai avea loc lucrări de remediere. Am încercat personal ca pe anumite zone să avem piatră cubică prinsă cu adeziv, dar nu a fost acceptat acest lucru. Este vorba de Geneva și 16 februarie unde traficul auto este ridicat. S-a mers pe ideea generală cu pavele și piatră cubică pe nisip”, a declarat Bogdan Bejinaru, viceprimarul municipiului Târgu Jiu.