
Primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, afirmă că lucrările la pasajele subterane la Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu” și Magazinul Parâng sunt la un pas de începe. Autoritățile locale mai au de primit un aviz de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru a da ordinul de începe a lucrărilor. Circulația nu va fi închisă complet pe timpul execuției acestei investiții. Cel de-al 3 lea pasaj subteran, cel de la Piața Centrală, se află în procedură de licitație. Investițiile ar trebui finalizate în 2027.
“Două dintre ele sunt deja finalizate, mă refer la licitația pentru pasajul din fața Colegiului Național ”Tudor Vladimirescu” și cea din fața magazinului Parâng. Deja avem adjudecate aceste licitații, s-au făcut ultimele demersuri prin Comisia de Circulație. Așteptăm un singur aviz, pe care sunt sigur că îl vom primi, în aceste zile, de la Compania Națională de Investiții, de la CNI, pentru a putea demara lucrările, în primul rând, în sensul giratoriu de la Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu”. Vestea bună este că, cel puțin, la momentul în care începe această investiție, circulația nu va fi blocată în totalitate. Adică, va exista un fir de rulare pe fiecare bandă de circulație din acea zonă. E adevărat că va fi îngreunată și mai ales odată cu începerea anului școlar, dar este, totuși, o veste o veste bună, pentru că în Comisia de Circulație s-a găsit o astfel de soluție, pe baza studiului managementului traficului, ca, o perioadă, traficul să nu fie blocat definitiv în aceste sensuri giratorii”, spune primarul Marcel Romanescu.



