Ultima oră

Când revin elevii la şcoală în 2023 şi când vor avea următoarea vacanţă. Structura anului şcolar include cinci module de învăţare şi cinci vacanţe

Calendarul anului școlar 2022-2023 a fost aprobat de Ministerul Educației pe data de 31 martie 2022, prin ordinul 3.505, iar organizarea acestuia este pe module, fiind eliminată denumirea de „semestre” și împărțirea anului școlar introdusă din anul 1998.

Anul şcolar 2022-2023. Vacanța de iarnă 2022 – 2023, mult așteptată de elevi, a început vineri, 23 decembrie, şi se va încheia duminică, 8 ianuarie, lăsând astfel copiilor puţin mai mult de două săptămâni pentru a se destinde şi a se bucura de sărbătorile de iarnă.

Joi, 22 decembrie, s-a încheiat încheiat modulul al doilea din anul şcolar 2022/2023.

La 9 ianuarie 2023, vor fi reluate cursurile atât pentru clasele primare şi grădiniţă, cât şi pentru elevii din gimnaziu şi liceu.

În plus față de anii trecuți, elevii vor mai avea o vacanță de iarnă, numită ”vacanță de schi”, în luna februarie 2023. Vacanța din luna februarie, de o săptămână, va fi una modulară, în perioada 6-25 februarie. Aceasta poate fi în a doua, a treia sau a patra săptămână din a doua lună a anului, în funcție de decizia inspectoratelor școlare judeţene/al Municipiului Bucureşti.

Cele mai multe inspectorate judeţene, inclusiv cel din Bucureşti, au stabilit ca această vacaţă să fie în perioada 20-24 februarie.

Cea mai importantă schimbare din structura anului școlar 2022 – 2023 este faptul că se renunță la semestre și se introduce oficial noțiunea de module.

O modificare importantă este că anul acesta școlar va avea și o vacanță „mobilă”, așa cum a fost denumită de Ministerul Educației. Însă aceasta este fixată de inspectoratele școlare.

Acest lucru face ca fiecare județ să aibă o structură ușor diferită a anului școlar, mai precis modulele 3 și 4 sunt diferite ca durată Spre deosebire de anii trecuți, vor avea vacanță toți elevii în perioada 22-30 octombrie 2022.

Înainte, intrau într-o vacanță de o săptămână doar copiii de grădiniță și elevii de clasele primare, în perioada octombrie-noiembrie.

O altă vacanță nouă este cea din luna februarie, modulară, care poate fi în a doua, a treia sau a patra săptămână din a doua lună a anului, în funcție de decizia inspectoratului școlar.

Structura anului școlar 2022 – 2023

Modulul 1 cursuri

: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022; vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;

Modulul 2 cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022; vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;

Modulul 3 cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz; vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6—26 februarie 2023;

Modulul 4 cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023; vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;

Modulul 5 cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023; vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *