Sunt câteva lucruri care necesită reglementare din partea Legislativului în următorii patru ani. Unele dintre acestea ar putea părea fantezii, însă este necesară o reformare structurală a clasei politice, nu doar o transformare de formă a regulilor politice și a modului în care politicienii care aspiră la funcții de demnitate publică sau alese evoluează în spațiul public. În special în ceea ce privește funcțiile alese, răspunderea politicianului care a câștigat mandatul este aproape inexistentă sau lipsește cu desăvârșire. Astfel, un candidat poate să mintă cât vrea în campania electorală, să câștige un mandat de parlamentar sau de primar și să nu se țină de programul pe care l-a anunțat, uitând complet de promisiunile făcute alegătorilor.
În acest context, politicianul are o justificare parțială pentru a da „țepe”. Cel care ajunge senator sau deputat știe că nu are nicio obligație față de alegătorii săi, în afară de cea morală. Totuși, moralitatea în politică este adesea o problemă, iar etica nu se lipește de toți politicienii. Unii știu de la început că nu vor avea parte decât de un singur mandat și, prin urmare, pot minți fără să își facă griji, pentru că după patru ani vor părăsi scena politică, întorcându-se de unde au venit. Am avut astfel de politicieni care au primit, pe degeaba, posturi de deputați sau senatori din partea unor partide precum PNG, PPDD sau AUR în actuala legislatură.
Unii dintre ei chiar au avut noroc, devenind angajați ai statului după ce au devenit senatori sau deputați, chiar din întâmplare. Așadar, nu mai contează ce au promis alegătorilor. Acești așa-zis „șmecheri” au promis drumuri, salarii mai mari, un nivel de trai ridicat, apartamente ieftine, case, bani și multe altele. De ce se promit atât de multe lucruri fabuloase? Pentru că se poate, iar politicianul care promite lucruri greu de realizat nu este pedepsit de nimeni, nici de lege, nici de altcineva.
Dacă ar exista o reglementare în acest domeniu, un fel de contract real între ales și alegător, cu o clauză de eliminare de pe post, atunci responsabilitatea ar fi mai mare. Alesul ar putea fi înlăturat mult mai rapid din funcția publică, fără a aștepta patru ani până la următoarele alegeri. Nu poți să promiți ani la rând autostrăzi și parcuri industriale fără să construiești nimic. Nu este corect să primești mandate timp de douăzeci de ani fără să îți onorezi promisiunile. Unii ar spune că, indiferent de promisiuni, lista contează. Cine se află pe un loc eligibil nu mai contează câte minciuni spune, pentru că va fi ales tot timpul. Există chiar și variante prin care unii ajung pe locuri eligibile pe lista unui partid, iar votul devine doar o formalitate.
Dacă s-ar introduce votul uninominal pe lista de partid, fiecare candidat ar avea propria căsuță pentru a fi votat individual. Votul „la grămadă” nu este o soluție corectă și îi dezavantajează pe unii în mod evident. Dacă pe prima poziție se află o lichea, aceasta se va perpetua în funcția publică, fără să i se întâmple nimic. Așa, se vor aduna voturile și se va putea observa cine a primit mai multe. Numărul de voturi va determina locul pe listă, iar atunci vom putea discuta cu adevărat despre reprezentativitate și despre dreptate față de alegători.
Poate că un alegător apreciază doar un singur candidat de pe o listă, care ar putea fi poziționat pe ultimul loc. El este obligat să îi voteze pe toți, dacă votul se face pe liste, ceea ce generează o nedreptate. Viitorul Legislativ ar trebui să reglementeze și numărul de mandate pentru parlamentari. Cred că două sau maximum trei mandate ar fi suficiente. De asemenea, nu avem o lege a lobby-ului în țara noastră, iar aceasta ar fi utilă pentru a nu mai confunda traficul de influență cu lobby-ul și invers. Este nevoie de multă transparență pentru a vedea toate mișcările pe care le face un deputat sau un senator în activitățile sale.
