Editorial

ECONOMIA BUNĂSTĂRII

Prof. asociat, dr. ec. Daniel BROTEA

În prima parte a secolului XX, în Statele Unite al Americii a fost creat primul registru contabil național modern, evidență bazată doar pe variabile economice convenționale, fapt care a presupus necesitatea, ca ulterior, să fie actualizat anual, prin rapoarte documentate, necesare execuției bugetare de stat, în toate țările occidentale dezvoltate care au preluat ideea și au aderat la acest sistem contabil. Aceste evidențe au presupus contabilizarea tuturor tranzacțiilor efectuate într o economie națională pe parcursul unui an, astfel încât să se ajungă la o cifră care să reprezinte venitul național, cunoscut ulterior ca produsul intern brut (PIB), activități posibile cu ajutorul statisticii și a tehnicilor de prelucrare informatică și monitorizare automată a a datelor.

Definiția PIB-ului este dată de măsura venitului național în decursul unui an. Acesta este calculat prin adunarea întregului venit anual al unei țări și este adesea utilizat pentru măsurarea activității economice și bogăția acelei țări. Într-o formă simplistă, PIB -ul reprezintă o cifră care reunește cei mai importanți factori dintr-o economie. Creșterea PIB- ului ar trebui să însemne, printre altele, creșterea locurilor de muncă și salarii mai mari în timp ce scăderea acestuia să însemne șomaj și incertitudine socială.

Chestiunile economice ar trebui să conteze doar în măsura în care îi fac mai fericiți pe oameni, după cum a subliniat economistul englez, Andrew Oswald (n.1953), care a mai argumentat că lipsa locurilor de muncă este principalul motiv al nefericirii indivizilor într-o societate.

Anterior, John Stuart Mill (1861) a argumentat, folosindu-se de mijloacele și posibilitățile științei de la vremea respectivă, că un act moral este unul care maximizează bunăstarea socială și fericirea individuală totală.

În perioada postbelică, politica economică a presupus căutarea unor argumente referitoare la cele mai bune căi de creștere a PIB-ului. Au fost analizate și adoptate diferite politici dar toate au avut ca scop în sine numai creșterea acestui indicator economic care influențează viața socială.

Începând cu anul 2007, în Franța, din inițiativă guvernamentală, a vut loc un studiu investigativ al măsurării progresului social și economic, corelat cu măsurători mai generale ale bunăstării, efectuat de economiști celebri dintre care amintim pe Joseph Stiglitz, Amartya Sen, și Jean-Paul Fitoussi. Raportul acestora fiind prezentat factorilor politici de decizie, după doi ani de studii, a relevat că este necesar mutarea atenției de la realizarea unei politici economice după măsurarea producției economice (cum este PIB-ul) la măsurarea bunăstării și a sustenabilității. S-a evidențiat că există o discrepanță între indicatorii economici obișnuiți și bunăstarea socială raportată, care pare să se extindă. Sitemul alternativ de măsurare ar trebui să facă referire la alți indicatori, diferiți, ca de exemplu, sănătatea și impactul stilului de viață asupra naturii, mai degrabă decât de a rezuma totul, numai la un grup de cifre, care nu exprimă aspectele reale ale bunăstării sociale.

Neajunsul este că nu au fost relevată nici o legătură între PIB și o protecție socială reală. Un PIB crescut poate fi distribuit într-un mod neechitabil, astfel încât un număr limitat de persoane sau organizații-grupuri să dispună de sume mari de bani (cu acces facil la resurse, bunuri, servicii) în timp ce cei mai mulți indivizi să aibă foarte puțini. Relațiile sociale, de preietenie sau familale care fac ca persoanele fizice să fie fericite, nu se regăsesc pe scala valorică a PIB-ului. Cu toate acestea, acest indicator a devenit elementul statistic cel mai important în economia globală, fiind folosit pentru a ierarhiza țările din punct de vedere al dezvoltării economice. Mult timp s-a crezut că între PIB și bunăstare este o relație direct proporțională.

După examinarea studiilor referitoare la gradul de fericire în peste 24 țări, în ultimii 30 ani, economistul american Richard Easterlin, a sugerat că legătura dintre PIB și bunăstare nu era, întodeauna, în realție directă, de cauzalitate. Este de aștepata ca fericirea individuală să crească odată cu venitul, dar pentru cei care duceau un trai la nivel de subzistență, variația în fericire raportată în diferite țări, nu a oscilat foarte mult, în pofida diferențelor mari de venit național. Oamenii din țările bogate nu sunt neapărat și cei mai fericiți. În timp, imaginea din țările dezvoltate s-a conturat în sensul că, urmare a creșterii continue și tot mai rapide a PIB-ului după 1949, nivelul de fericire raporat din studii nu s-a conformat, ba chiar a scăzut după 1970, de unde concluzia preliminară că banii nu aduc fericirea. Cercetările au încercat să elucideze modul în care deciziile luate de indivizi, organizații, companii, guverne și corporații multinaționale pot influența modul în care oamenii se simt față de propria persoană (stima de sine) și față de societate.

Psihologii americani sunt cei care au introdus conceptul de ,,bandă rulantă a fericiri” : indivizii se adaptează foarte repede la nivelul actual de bunăstare și își mențin acest nivel indiferent de evenimente. Când veniturile cresc, se adaptează foarte repede la noul nivel de securitate materială, pe care îl tratează ca fiind normal, și prin urmare nu sunt mai fericiți decât erau mai înainte. Versiunea extremă a acestei teorii ar presupune că în cazul veniturilor sub nivelul de subzistență, toate creșterile economice sunt în esență irelevante, pentru bunăstare, pentru că fericirea oamenilor este determinată de altceva cu totul diferit, ca de exemplu bucuriile aduse de relațiile de prietenie. Alternativ, cercetătorii au pus în prim plan importanța statutului social comparativ cu ceilalți. De exemplu dacă nimeni nu are un automobil, atunci nu contează că cineva nu are un automobil. Dacă însă unii au automobil, cei care nu au, pot avea impresia că astfel și-au pierdut din poziția socială. Pe măsură ce economiile cresc, noul grad de îndestulare are un impact pozitiv limitat asupra fericirii estimate. Cu cât societate este mai inegală cu atât lupta este mai accentuată.

În timp ce veniturile mai mari nu se regăsesc în niveluri crescute de fericire, în schimb, diminuarea veniturilor are un efect negativ asupra stării de bine personală. Redundanța și șomajul au efecte foarte grave asupra bunăstării personale, la fel ca boala sau alte dizabilități fizice sau psihologice.

Pe măsură ce au devenit disponibile date mai complete și complexe, noțiunea de fericire și de bunăstare ar trebui să fie mai mult în atenția politicilor guvernamentale. Astfel, ar trebui să aibă loc o deplasare ușoară a PIB- ului către aspectul social, în funcție de variabila economică critică a interesului. Dacă aceste variabile nu sunt reconsiderate, pot duce la urmarea unei politici economice greșite, atitudini politice populiste și reacții sociale imprevizibile.

Dacă aceste politici s-ar baza și pe ,,indicatorii de fericire” nu numai pe indicatorii ce caracterizează PIB-ul, atunci ordinea priorităților ar fi alta. Acestea ar putea include măsurători care să incurajeze o echilibrare mai atentă a muncii în particular și a vieții în general. Șomajul ar trebui considerat mult mai costisitor pentru societate și ar trebui luate măsuri mai clare și alocate mai multe resurse pentru a-l limita și atenua.

Măsuri generale pentru bunăstarea indivizilor ar trebui să fie avute în vedere în țările în curs de dezvoltare, unde factorul dezvoltării umane în ansamblu, combină venitul cu speranța de viață și educația populației. Trebuie pus accentul pe indicatorii specializați pe percepția bunăstării și mai aproape de interesele reale ale oamenilor, astfel încât indicatorul creșterii PIB-ului să nu mai reprezinte singurul factor de refeință în aprecierea creșterii bunăstăriii economice și sociale, mai ales în contextul unei dezvoltări durabile, cu luarea în considerare mult mai serios a resurselor limitate/nevoi nelimitate, pe fondul protejării factorilor ecologici și de mediu.

În final, analizând aceste recomandări, se poate concluziona că:
a.) -PIB- ul, este un indicator strict economic, care a fost dezvoltat pentru a măsura venitul unei economii naționale;
b.)-venitul național nu este, întodeauna, același lucru cu bunăstarea socială;
c.)-este posibil ca bunăstarea socială să nu crească odată cu creșterea venitului național;
d.)-există alte variabile economice și sociale care contează mai mult pentru indivizi;
e.)-în general, ar trebui ca scopul să fie acela de a maximiza bunăstarea nu venitul.

Prof. asociat, dr. ec. Daniel BROTEA

*Surse bibliografice: -Managementul general al firmei-Editura Economica, 2004; -Economie, Editura C.H.Beck, 2008;-Economia pe înțelesul tuturor, Edituara Litera, 2017.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close