Actualitate

Candidează din partea PSD la primărie. Romanescu: N-am simțit niciodată sprijinul celor care au condus destinele PNL

Primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, susține că a decis să vină în echipa PSD, deși unii lideri ai Partidului Național Liberal i-ar fi propus să preia conducerea PNL Gorj, nemulțumiți fiind de actualul președinte, senatorul Ion Iordache.

Marcel Romanescu a anunțat, marți seara, că s-a alăturat echipei PSD Gorj. Miercuri, conducerea organizației județene a Partidului Social Democrat a anunțat, printr-un comunicat de presă, că actualul edil liberal al municipiului va fi candidatul PSD la Primăria Târgu-Jiu, în 2024. Marcel Romanescu afirmă că ales să facă pasul spre PSD, în ciuda faptului că unii lideri ai Partidului Național Liberal de la centru i-ar fi propus să preia președinția PNL Gorj. “Am luat hotărârea mai ales după mai multe telefoane pe care le-am primit de la reprezentanții PNL de la centru care și-ar fi dorit, într-un fel, întoarcerea mea în PNL chiar pe funcția de președinte. Și, atunci, ca să nu țin pe nimeni încurcat, am preferat să iau o hotărâre de acest gen, pentru că era corect față de toată lumea. Pe de-o parte, celor care m-au sunat din PNL și vorbesc de lideri de la centru, le-am spus că nu mi se pare normal modul în care s-au comportat cu mine, în trecut și atunci când eu spuneam că se întâmplă anumite lucruri nu tocmai ortodoxe la Gorj, nu m-au băgat în seamă, acum, din punctul meu de vedere, e târziu. Din ceea ce știu eu, sunt lideri la nivel central care, în momentul de față, susțin că Ion Iordache nu are ce căuta în PNL pe această funcție de președinte și, poate, într-o zi, va avea soarta lui Dan Vîlceanu. Dar tocmai această decizie trebuie să-l facă să stea liniștit în privința mea. Nu mă mai interesează și nu mă va mai interesa pe viitor vreo funcție de conducere în PNL. Am luat o hotărâre. Deja lucrurile, din punctul meu de vedere, s-au limpezit. În 2024, mă voi regăsi alături de cei din PSD în competiția electorală”, spune edilul.

Ce l-a determinat să schimbe tabăra

Marcel Romanescu susține că a decis să plece din PNL după ce actuala conducere a organizației județene a decis să dizolve, în urmă cu câteva luni, organizația PNL Târgu-Jiu, al cărui președinte era. În plus, liderii liberalilor gorjeni au decis, în Biroul Politic Județean, să nu-l mai susțină pentru o nouă candidatură la primărie, în alegerile din 2024. “Sunt două hotărâri ale unui Birou Județean al PNL. Una este de dizolvare a organizației municipale, nu știu pentru ce motive, în felul acesta, și-au eliminat oamenii care au câștigat alegerile din 2017 până în prezent. Și cea de-a doua hotărâre e cea în care se stabilește foarte clar că nu voi fi eu candidatul PNL, în 2024. Deci, cred că mai mult decât atât nici nu puteau să mai facă. Din punctul meu de vedere, cumva au făcut abuz de putere și de statutul PNL. Și, atunci, am avut o discuție cu domnul Weber, cu domnul Cosmin Popescu, cu domnul Rujan și cu președintele partidului Marcel Ciolacu, am făcut această declarație pe care mi-o asum. Sunt un om asumat și voi merge la PNL. Vom vedea. Discuțiile se poartă în continuare. În principiu, îmi doresc să candidez din nou la primăria municipiului Târgu-Jiu, de data aceasta din partea PSD, dar decizia se va lua în PSD, nu în altă parte. Am discutat acest punct. Eu știu că s-au făcut ceva sondaje, pe care le-a avut și PNL, în trecut, și pe care putea să se bazeze. Le are și PSD, în acest moment. Cred că unul din criterii va fi și cel al rezultatului din sondajul PSD făcut în ultima perioadă”, a explicat primarul.

“PNL nu are un proiect politic, are proiecte individuale”

Marcel Romanescu susține că, de când a ajuns primarul Târgu-Jiului, din anul 2017, nu a simțit niciodată sprijinul conducerii organizației județene a Partidului Național Liberal. Edilul afirmă că, în ultimii ani, a primit mai multă aprecieze din partea liderilor Partidului Social Democrat. “N-am simțit niciodată sprijinul celor care au condus destinele PNL, deși aveau posibilitatea, pentru că, cel puțin din 2019, PNL este la guvernare în diverse formule. Pe de altă parte, am văzut, în timp, mai multă apreciere din partea adversarilor, unii dintre ei, și, aici, mă refer la cei cu funcții de conducere. Propunerea din partea PSD o am de cel puțin 20 de ani, de când fac politică. Deci, cred că la 2 ani după ce am intrat în viața politică, în 2000, primele discuții au fost că voi pleca la PSD. Până în acest moment, n-am luat o astfel de hotărâre, pentru că eu chiar am crezut că PNL își dorește, la Gorj, pe modelul de la Târgu-Jiu, să generalizeze un astfel de proiect politic. Îmi dau seama, pe zi ce trece, că m-am înșelat amarnic și că PNL nu are un proiect politic, are proiecte individuale, care sunt legate doar de persoane și de anumite grupuri din jurul celor care conduc destinele PNL și îmi pare rău, pentru că a fost depusă o muncă extraordinară cu o echipă pe care eu o urmez. Cu regret spun, astăzi, că PSD cred că a preluat cea mai puternică organizație pe care o avea vreo formațiune politică în județul Gorj, fosta organizație municipală a PNL. Știu că foarte mulți declară “m-am întors acasă”. Eu nu m-am întors acasă, pentru că eu, de 23 de ani, n-am avut competitor electoral, doar PSD. N-am fost niciodată în PSD. Merg acolo unde cred că sunt respectat și eu și colegii mei, pentru că am văzut că au fost primiți destul de bine, și comunitatea pe care o reprezint”, a mai declarat primarul Târgu-Jiului.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *