Eveniment

Ziarul Primăriei Timișoarei, tipărit la Târgu Jiu! Contractul de 110.000 de euro prins de tipografia din municipiu

Ziarul de propagandă al administrației Fritz, cum cataloghează o parte a presei ziarul Monitorul Primăriei Timișoara, va fi tipărit la Târgu Jiu. Inedită nu este doar tipărirea acestui ziar în afara județului Timiș, ci și redactarea lui la tipografia din Gorj. De altfel, pentru prima dată în istoria Monitorului Primăriei Timișoara, articolele nu vor fi scrise de angajații Direcției de Comunicare, ci de către un operator extern. Realizarea lui a fost și întreruptă în 2020. Va fi reluată în curând și îi va costa pe timișoreni, din bugetul local, 150 000 de euro.
S-au organizat două licitații pentru că acest ziar sa fie atribuit. Și la prima, și la a două procedura s-au prezentat aceleași două firme Tipografia Prod Com (din Târgu Jiu), respectiv Inform Media Press din Timișoara. Administrația Fritz a stabilit că prima firmă este cea mai potrivită să preia contractul pentru care era dispusă inițial să plătească 170.000 de euro, dar care s-a încheiat până la urmă la 110.000 de euro, cu tot cu TVA.

Tipografia Prod Com Târgu Jiu va edita, tipări și livra un număr de 100.000 de exemplare/luna, respectiv 1.200.000 exemplare/an ale ziarului Monitorul Primăriei Municipiului Timișoara, se arată în documentația de licitație în SEAP. Noul Monitor al Primăriei Timișoara ar trebui să aibă un format de tip A4, în 12 pagini full color.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *