ActualitateUltima oră

Actualizare de preț pentru noua grădiniță din Câlnic! Constructorul a abandonat lucrarea, se caută altă firmă

Noua grădiniță din Câlnic, proiect finanțat prin PNDL2 dar la care constructorul a renunțat, asta după ce a realizat 60% din investiție, totul urmare a costurilor pe materiale și pe muncă vie(costuri care au crescut mult în timpul lucrărilor), se va finaliza până la începutul anului școlar viitor!

Practic, până în toamnă, instituția de învățământ ridicată de la zero în localitate se vrea a fi, nu doar finalizată, ci, dată chiar în funcțiune pentru micii beneficiari. Dumitru Vulpe, primarul comunei Câlnic, a făcut, de altfel, demersurile necesare pentru actualizarea prețului lucrării, condiții care să permită unei firme de construcții să termine lucrarea, la un preț corect adaptat vremurilor. Lucrarea va fi scoasă la licitație, iar primarul speră să găsească rapid firma care să finalizeze cei 40 % rămași din construcție, astfel încât grădinița să poată fi mobilată, utilată și pusă la dispoziția preșcolarilor. În septembrie de dorește ca noua grădiniță sa fie gata pentru preșcolarii ce vor fi înscriși la aceasta. Investiția de la Câlnic are o valoare totală de 3,8 milioane de lei, preț care include nu doar ridicarea construcției, a clădirii în speță, ci și dotările acesteia.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *