Unul dintre edilii din Târgu Jiu susține că primăria nu găsește muncitori calificați pentru societățile pe care le deține. Este vorba de Edilitara Public, societatea Consiliului Local din Târgu Jiu. Viceprimarul din Târgu Jiu, Bogdan Bejinaru, a declarat că salariile la Edilitara Public au fost ajustate în ultimii ani. Astfel leafa medie la compania locală este de 3.300 de lei net. Sunt cazuri în care sunt și salarii mai mari pentru muncitori, a mai spus viceprimarul.
„Nu mai este situația din trecut și salariile au început să fie mai bune. Este vorba de un salariu mediu care trece de 3.300 de lei net. Sunt și lefuri mai mari, în funcție de calificare și de fișa postului. În momentul de față nu găsim personal calificat pentru Edilitara. Este nevoie de câteva categorii de personal calificat și nu găsim muncitori”, a declarat Bogdan Bejinaru, viceprimarul din Târgu Jiu.