E greu să construiești ceva pe drum sau pe calea ferată. Este foarte greu să construiești ceva într-o zonă de tranzit, de trecere, care secole în șir a fost în calea altor popoare: ori migratoare, ori invadatoare. Nu a fost prea mult timp liniște în țara noastră, mereu s-a întâmplat ceva prin vecini și a trebuit să ne schimbăm viața de zi cu zi și, implicit, viitorul. Cu toate că unii candidați vorbesc despre Decebali, geți, daci, Traiani și alte neamuri, România este un stat relativ nou – puțin peste 100 de ani. Sunt state care au apărut din țărână și nu le-a putut doborî nimeni. Fundația pusă a fost una solidă. Altele au supraviețuit, iar multe au dispărut. România face parte din rândul țărilor care au supraviețuit în mod miraculos istoriei. Aflată la ciocnirea civilizațiilor, cel puțin teoretic și mai ales practic, această țară și acest popor ar fi trebuit să se piardă cu foarte mult timp în urmă sau să se dilueze foarte mult și să devină o minoritate pe aceste meleaguri. Fiind un neam de supraviețuitori, nu a fost așa.
Zona nu este deloc una favorabilă, fiind la intersecția marilor imperii. În mod normal, ar fi trebuit să fie un avantaj și să existe foarte multe locuri de cazare și de masă pentru cei aflați în trecere. Numai că unii au și rămas, au luat pământul și alte resurse. Am mai și luptat pentru ele, iar multe vieți s-au pierdut în aceste încercări. Marile imperii nu au fost unele ale păcii, ci au purtat războaie și mari războaie. Nu am fost o colonie în sensul clasic, așa cum am văzut în cazul statelor sud-americane, Indiei, Africii de Sud, Australiei, statelor asiatice. Faptul că am rămas tot aici arată o legătură profundă cu pământul. Un proverb vorbește și despre atașamentul pentru munți și păduri. Legătura este una ancestrală. În zonele cu civilizație urbană sau rurală, nu a prea stat piatră pe piatră în ultimele 2.000 de ani. E și greu să construiești ceva care să rămână în picioare când ești tot timpul invadat de unul sau de altul sau chiar de vecini. E ca și cum ai construi ceva direct pe o șosea sau pe calea ferată. Există ceva similar prin Thailanda. Locuitorii dintr-o regiune au amenajat piața de legume și fructe direct peste o cale ferată funcțională. Trenul trece pe aici de vreo opt ori pe zi. În momentul în care se aude sirena locomotivei, comercianții își ridică tarabele cu legume, fructe și alte produse și le trag mai în spate. Atunci trece trenul, cu o viteză de câțiva kilometri pe oră, să nu strivească vreun localnic sau vreun turist. Pentru că zona a devenit un veritabil magnet pentru turiști. Iar piața de pe calea ferată rezistă de peste 100 de ani. Vârsta statului român. Vorbim despre reziliență într-un loc care, teoretic, dar și practic, nu prea e propice dezvoltării activității comerciale.
Avem și noi o țară care e mai tot timpul între șine, pe șine, și tot timpul trebuie să strângem tarabele când vine câte un tren mai mare. Că e SUA, că e Franța, că e Rusia, că e Austro-Ungaria. Iei taraba cu mere și o dai mai departe, să treacă uriașul. Uneori, cineva din tren mai întinde mâna pe fereastră și apucă una, alta. Așa e când stai cu țara în drum. E greu să construiești ceva care să dureze, să reziste și să se bucure de predictibilitate. Când aniversam 30 de ani de democrație românească, începusem să mă întreb: oare cât o să reziste democrația originală românească? Am dus-o în comunism vreo 50 de ani, tot teoretic, ar trebui să avem democrație 50 de ani. Ar trebui să fie un echilibru. Când marile puteri și-au împărțit statele în funcție de interesele de după război, am căzut în sfera de influență a Rusiei. Grecia a intrat în sfera de influență a britanicilor. Ghinionul istoriei. Și atunci chiar ne aflam tot într-o democrație originală, în care aveam pluripartidism, șeful statului era regele, erau alegeri și așa mai departe. După care, 50 de ani sub influență sovietică și regim totalitar. Cât mai are de trăit democrația originală românească? Încă nu a împlinit 50 de ani și pare că se prăpădește de tânără, nu are timp să se coacă, să se transforme în tradiție. Ne ridicăm iar tarabele de pe calea ferată să treacă pe aici vreun mare tren?!
