Un număr maxim de persoane care să participe la petrecerile de Crăciun și de Revelion în casele românilor nu poate fi stabilit de autorități, după cum a declarat, într-un interviu, Raed Arafat, dar acesta recomandă ca să vină doar cei apropiați, din rândul familiei.
”Nu este vorba de număr maxim, aici nu s-a pus număr maxim. Mai ales în casa omului nu poți să pui numărul maxim care este. Ce este recomandabil este ca lumea să rămână în rândul familiei, imediat apropiate. Adică cei cu care oricum te întâlnești în fiecare zi, fără să porți mască, fără să te distanțezi. Adică cei apropiați, cu care stai cu ei. Asta e recomandarea, dacă vrem să evităm orice problemă. În rest, dacă vrei să vină și alți prieteni la tine trebuie să măcar să respecți regulile, în sensul în care să fie distanțare, să fie lumea distanțată, care e greu în casă, știm foarte bine”, a spus Raed Arafat, într-un interviu pentru Știrile Pro TV.