Sindicatele din Complexul Energetic Oltenia sunt de părere că țara noastră nu ar trebui să renunțe la acordarea condițiilor speciale de muncă. Dumitru Pîrvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie, susține că, la nivel național, mai sunt peste 40.000 de muncitori care sunt încadrați în condiții speciale de muncă. Aceștia se pot pensiona în continuare în baza Legii 197 care reglementează condițiile speciale de muncă la companiile energetice și nu numai.
„Este păcat să nu beneficieze și restul care vor mai rămâne de Legea 197. Condițiile grele nu vor dispărea. Vor dispărea doar pe hârtie. Sunt 40.000 de lucrători încadrați în condiții speciale la nivel național. Nu este o cifră extraordinară”, a menționat liderul FNME.