Ultima oră

Caz incredibil: Bărbat prins în flagrant, în timp ce îşi viola fiica de 16 ani

Poliţiştii din Mureş au prins în flagrant un bărbat în timp ce acesta îşi viola fiica în vârstă de 16 ani. Individul a fost reţinut, iar duminică seară va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Cazul a fost adus în atenţia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Mureș.

 

Bărbatul în vârstă de 51 de ani a fost prins în flagrant de către Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Reghin, în timp ce îşi viola fiica minoră.

„Cercetările au fost demarate din oficiu de poliţişti, în baza activităţilor-investigativ operative derulate, din acestea reieşind ca cel în cauză ar fi întreţinut raporturi sexuale cu fiica sa, minoră. Bărbatul a fost prins în flagrant delict la locuinţa acestuia, fiind condus la sediul unităţii de poliţie pentru audieri. Urmare a probatoriului administrat, la data de 16 martie a.c., bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, în continuare fiind condus sub escortă şi predat Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Mureş în vederea executării măsurii”, informează, duminică, oficialii Poliţiei judeţene Mureş, relatează News.ro.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că adolescenta violată are 16 ani. Poliţia a deschis investigaţii în acest caz după ce poliţiştii au primit informaţii conform cărora tatăl îşi abuzează sexual fiica, fapta nefiind reclamată autorităţilor. Sâmbătă, poliţiştii, împreună cu cei de la Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, au intrat în locuinţa bărbatului chiar în timp ce aceasta o viola din nou pe adolescentă.Duminică seară urmează ca bărbatul să fie prezentat unui judecător de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă.Cazul a fost adus în atenţia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Mureş.Cercetările continuă în cauză pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt şi a tuturor circumstanţelor acesteia, în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de viol, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *