Dezvăluiri

CEO acordă un ajutor financiar pentru 3 luni

Complexul Energetic Oltenia va aloca fonduri pentru a susține, pentru o perioadă de 3 luni, activitatea Termocentralei Craiova 2, după externalizare. Sucursala Electrocentrale Craiova 2 va fi externalizată după data de 1 octombrie, așa cum a anunțat Daniel Burlan, președintele Directoratului Complexului Energetic Oltenia.

Societatea Electrocentrale Craiova va prelua salariații și activele SE Craiova 2 și va primi asistență financiară pentru 3 luni. În schimbul ajutorului financiar CEO va primi ca garanție anumite active.

Complexul Energetic Oltenia și-a propus să renunțe la activele care nu au legătură directă cu producerea de energie electrică. Craiova 2 este folosită și pentru producția de agent termic.
Producția și vânzarea de energie termică nu face parte din obiectul principal de activitate al CE Oltenia; Consiliul Local al Municipiului Craiova ar fi avantajat prin deținerea controlului asupra rețelei de transport și distribuție a agentului termic și a sursei de producție a acestuia având astfel posibilitatea de a controla costurile totale și a realiza un program de modernizare integrat, incluzând generare și distribuție. Prin externalizarea S.E. Craiova II către autoritățile locale, modernizarea rețelei ar putea fi efectuată prin accesarea de fonduri destinate în mod special pentru aceste tipuri de activități, fonduri ce au ca beneficiari eligibili autoritățile locale, cum ar fi fondul de modernizare; Segmentul de cogenerare in cadrul noului Sistem de Alimentare Centralizata cu Energie Termica (SACET) va fi dimensionat pornind de la asigurarea necesarului de energie termica pentru Municipiul Craiova, inclusiv agenții economici, finanțarea acestuia fiind posibilă a se realiza din Fondul de Modernizare, la pachet cu modernizarea rețelelor de transport și distribuție. Acest concept investițional integrat reprezintă singura variantă economic fezabilă pentru eficientizarea businessului în domeniul energiei termice în municipiul Craiova care, pe lângă eficientizarea generării, va conduce și la diminuarea pierderilor în rețele care se ridică la circa 45%, în prezent. Externalizarea S.E. Craiova II către autoritățile locale ar contribui semnificativ la asigurarea continuității alimentării adecvate a consumatorilor din municipiu și către societatea Ford SA. „CEO ia în considerare aplicarea unei astfel de măsuri și dorește demararea acțiunilor necesare împreună cu Consiliul Local si Primaria Craiova pentru identificarea celei mai bune opțiuni pentru ca entitatea divizată să poate funcționa în condiții normale, CEO ar urma să asigure la data divizării capitalul circulant necesar pentru operațiunile noii entități, iar valoarea certificatelor CO2 pentru anul 2020 și până la data efectivă a divizării ar fi inclusă în ajutorul de restructurare pregătit de CEO; Ulterior divizării, S.E. Craiova II ar putea fi integrată prin crearea unei noi societăți cu acționari actuali ai CEO și Consiliul Local al municipiului Craiova.”, conform CEO.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *