Dezvăluiri

CEO face angajări din rândul membrilor familiilor celor care pleacă la pensie! Se angajează, în special tinerii!

Complexul Energetic Oltenia încearcă o reîntinerire a personalului societății. De luna trecută, printr-o decizie a conducerii societății, în rândul carierelor miniere se fac noi angajări. Sunt căutați tinerii fără loc de muncă dar și fiii salariaților care se retrag la pensie. Angajările se fac doar pentru producție nu pentru TESA, deoarece este nevoie de forță de muncă nouă pentru fronturile de lucru.

Sunt zeci de tineri, mai ales din Motru, care au venit cu cereri de angajare la cele două cariere din apropierea municipiului. Tinerii au prezentat dosare de angajare și cereri care le-au fost aprobate. Numai la Cariera Lupoaia deja aproximativ zece tineri au și început lucrul, ei muncind direct în producție. La angajare s-a ținut cont de vârstă, de starea civilă, preferându-se persoane tinere, căsătoriile în care soțiile nu lucrează. S-a mers mult pe factorul social, încercându-se astfel ajutorarea familiilor tinere în care soții nu au loc de muncă.
O parte dintre noii salariați au lucrat anterior în străinătate și au revenit obligați acasă pe perioada pandemiei.

O situație similară se înregistrează și la Cariera Roșiuța, unde alți tineri au ajuns să fie noi salariați ai CEO, societate de unde se vor pensiona numeroase persoane.
Copiii viitorilor pensionari au prioritate la angajare, asta dacă își doresc să muncească în minerit la fel ca și părinții lor.

Demersurile sociale ale noului manager al CEO, Daniel Burlan, sunt apreciate de salariații, în special din zona Motru, deoarece aici s-au simțit schimbările în bine pentru carierele din zonă. Asta atât în ce privește numirile de șefi cât și noile angajări.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *