Dezvăluiri

CEO ia măsuri să nu rămână fără angajați

Complexul Energetic Oltenia ia măsuri pentru a nu rămâne fără angajați, în cazul în care Legea 197 din 2021 va fi modificată prin Ordonanță de Urgență. Potrivit lui Ion Rușeț, consilier în cadrul Complexului Energetic Oltenia, dacă Legea 197 se va aplica la un moment dat, compania se va afla în situația ca într-o perioadă scurtă de timp să rămână fără un număr însemnat de specialiști. Este vorba de peste 3.000 de mineri și energeticieni, conform unei estimări a reprezentanților colosului energetic.

Prin urmare, până în data de 20 decembrie, persoanele interesate și care au calificările solicitate de Complexul Energetic Oltenia, pot depune cereri de angajare la societate. Complexul Energetic Oltenia S.A. organizează recrutare de personal calificat, în vederea angajării pe o durată de 6 luni, cu posibilitatea de prelungire. Este nevoie de: electricieni, lăcătuși mecanici, operatori instalații și turbine, excavatorist și sudori la cele patru termocentrale din Turceni, Rovinari, Ișalnița și Craiova, precum și la UMC Roșia Peșteana, UMC Rovinari, UMC Jilț, UMC Motru și la UPRUM. Cererile se depun la sediul CEO din Târgu Jiu, strada AI Cuza. Relații suplimentare pot fi obținute la telefon: 0372.819.756.

Conform lui Ion Rușeț, angajările de personal calificat vor fi realizate pe o perioadă de 6 luni, cu posibiltatea de prelungire pe încă 6 luni. Astfel, încadrarea nu va depăși un an de zile. În cazul în care se va aplica Legea 197 și vor avea loc pensionări se are în vedere menținerea unora dintre specialiștii care vor fi încadrați în luna decembrie a acestui an.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button