
Complexul Energetic Oltenia încearcă să demonstreze Comisiei Europene că va avea fonduri pentru implementarea Planului de restructurare și decarbonare 2021 – 2025. Potrivit reprezentanților colosului energetic, în ultimele luni au fost încheiate foarte multe contracte bilaterale, pe diferite perioade de timp și la diferite prețuri. Cel mai lung contract se întinde până în 2025. Sunt contracte pe doi, trei și patru ani și vizează livrări certe de energie electrică. Unul dintre cumpărătorii tradiționali de la Complexul Energetic Oltenia este traderul de energie Tinmar. Este unul dintre clienții vechi ai energiei pe bază de cărbune și unul dintre colaboratorii de bază ai Complexului Energetic din Oltenia.
Conform administrației companiei, au fost încheiate până în momentul de față peste 200 de contracte de vânzare de energie electrică pe diferite perioade de timp. Acestea, dacă se vor derula vor asigura resursele financiare necesare pentru implementarea Planului de restructurare și decarbonare a Complexului Energetic Oltenia. Compania și-a propus să rămână cu cinci grupuri energetice pe cărbune și să construiască blocuri energetice pe gaze naturale la Turceni și la Ișalnița, dar și parcuri fotovoltaice din Gorj și Dolj. De precizat că și pentru o parte a certificatelor de CO2, societatea a achitat din fonduri propria peste 70 de milioane de lei.




